Constantin Lupulescu este cel mai bun șahist român al momentului și singurul om din ultimul deceniu care a reușit să-l depășească pe Dieter Nisipeanu. N-a făcut o facultate pentru că știa că într-un alt job va fi doar mediocru.
Omul numărul unu din șahul românesc (lider în România, locul 99 în clasamentul FIDE) a început sportul de care avea să se îndrăgostească rapid jucând table cu bunicul său. Vorbește dezinvolt despre condiția șahistului și spune că n-ar vrea să plece din România pentru a juca într-o altă țară din Europa.
Întâlnirea cu șahistul de 27 de ani are loc într-o zi „pierdută pentru antrenamente”, undeva în Parcul Cișmigiu. Apare la timp, cu două sticle de apă în mână „în caz că ni se face sete în timp ce vorbim”. Gestul îi trădează emoțiile, dar reușește să rămână natural în timp ce avansează spre „Colțul șahiștilor” din parc. „N-am mai fost aici de ani buni, chiar sunt curios să văd cum mai joacă oamenii”, spune în timp ce încearcă să găsească o masă la care se joacă șah. Din zece grupuri de oameni, în nouă se aude zgomotul zarurilor. „Să știi că și eu tot de la table am început. Jucam cu bunicul, și pe la șapte ani a decis că mi-ar prinde bine ceva nou. Asta a fost prima mea legătură cu șahul și-am renunțat la table definitiv. Am jucat recent, după vreo 15 ani, dar nu mi s-a părut așa fun”, spune în timp ce-și aruncă privirea printre toate mesele din jurul său. Găsește una în jurul căreia stau patru bărbați. Joacă prin rotație și au renunțat de mult la tricouri din cauza căldurii: „Puștiule, vrei să joci? Că prea te uiți atent la piese”, îl întreabă cel mai bătrân dintre șahiști.
„Dacă vrei poze, tre’ să mă bați!”
Constantin Lupulescu aruncă o privire către reporteri: „Aveți timp să joc o partidă?”. Apoi se așază pe bancă și își aranjează cu o viteză incredibilă piesele. Pentru jurnaliști e ocazia perfectă pentru o poză care să ilustreze interviul cu șahistul numărul unu din România.
Fotograful scoate aparatul: „Click, click!”. Bătrânul șahist se ridică revoltat: „Băi, băieți! Dacă vreți să-i faceți poze, întâi trebuie să arate că-i bun! Să mă bată și apoi îl fotografiați cât vreți voi”, spune în timp ce scrumul țigării aprinse de minute bune îi cade pe tabla de șah din carton. Șahistul nostru zâmbește și face un semn liniștitor cu mâna de parcă ar spune: „Nu o să dureze prea mult!”. Piesele se mută prea rapid pentru ca un amator să înțeleagă. Tabla învechită tremură la fiecare atingere mai nervoasă a celor doi, până când bătrânul se ridică demn în picioare: „M-ai bătut! Felicitări! Nu mai vreau revanșa!”
„Mi-ar plăcea să fiu recunoscut pe stradă!”
Lupulescu ar vrea ca șahul să fie introdus în școli și e conștient că sportul pe care-l iubește nu va fi niciodată unul mediatizat în România. Ține cu Arsenal și nu s-a gândit niciodată să meargă la o facultate.
Bărbatul cu înfățișare de puști de liceu se antrenează șase ore pe zi, timp în care urmărește sute de mutări ale marilor șahiști. L-a depășit recent pe Dieter Nisipeanu, dar țelurile sale sunt mult mai înalte: „Rivalitatea pe plan local nu prea contează. În clasamentul mondial e important cum stai”.
Constantin, ai reușit o performanță incredibilă: l-ai detronat pe Nisipeanu… E o realizare, mai ales că el e cu vreo opt ani mai mare decât mine. Sunt mândru că sunt singurul din ultimii zece ani care a reușit să-l bată. (zâmbește satisfăcut, apoi redevine serios). Dar rivalitatea locală nu prea contează. Pe mine mă preocupă să ajung cât mai sus în clasamentul mondial. În acest moment sunt pe locul 99.
Cât timp te antrenezi pe zi? Ca în orice sport, dacă vrei rezultate, trebuie să investești multă muncă. Eu, într-o perioadă ocupată în care mă pregătesc de un Mondial sau de un European, mă antrenez cam cinci-șase ore pe zi.
Și în ce constă acest antrenament? Cinci-șase ore pe care le petreci doar jucând șah? (râde) Nuuuu! Antrenamentul e bazat, în principal, pe analizarea unor poziții. Nu prea joc șah în timpul unei ședințe de pregătire. Uite, să-ți explic ce înseamnă să analizezi o poziție. Deschiderile contează foarte mult în șah, adică modul în care începi partida. Eu iau o anumită poziție, văd ce s-a jucat pe ea înainte dintr-o bază de date cu vreo 5 milioane de partide, și o analizez. Mă uit la ce aș putea să îmbunătățesc, ce mi-ar plăcea mie să joc…
Pregătirea o faci singur sau ai un antrenor? Singur nu aș putea, dar nici antrenor nu am. Am niște parteneri de analiză. Șahiștii de top din lume au antrenori, dar nu e un lucru obligatoriu. Important e să ai cel puțin doi colaboratori. N-ai cum să te pregătești singur.
Revenind la șah, cum crezi că va putea deveni acest sport mai popular la noi? A fost o tentativă de a introduce șahul în școli, dar nu știu cum a evoluat. Asta ar fi o idee, măcar ca element opțional. Cred că practicarea șahului, chiar și la un nivel amator, poate fi de folos. Te învață să ai o strategie, să înveți că orice acțiune are și o consecință, să anticipezi anumite acțiuni. Și dacă ne uităm la tinerii dezorientați despre care vorbeam mai devreme, cred că lucrurile astea le-ar fi benefice.
Cum trăiește un șahist doar din acest sport? E ok, să nu te gândești că mor de foame. Sunt legitimat la AEM Luxten Timișoara, dar pot să evoluez și la alte cluburi. Eu am cluburi din străinătate: din Bulgaria, Ungaria, Muntenegru, Grecia, Franța și Germania. Joc la diferite turnee pentru ele și mi se plătește un onorariu de vreo 1.500 de euro.
Ar fi mai bine pentru tine dacă ai juca doar în Germania? Acolo e cel mai puternic campionat, Bundesliga. Ca la fotbal. Dar pentru mine chiar nu contează dacă stau în țară sau dacă aș fi stabilit în Germania.
Ce alte sporturi urmărești? Mă mai uit la fotbal și la snooker. Snooker-ul se aseamănă mult cu șahul, ține tot de calcul și de strategie, iar fotbalul e un spectacol. Țin cu Arsenal.
Apropo de fotbal, ți-ai dori ca șahiștii mari să aibă notorietatea fotbaliștilor? Mi-ar plăcea să fiu recunoscut pe stradă, de ce să nu spun adevărul. La fotbal e suficient să joci la o echipă din „A” și toată lumea te știe. La noi e mai greu, trebuie să ajungi să te bați pentru un campionat mondial și poate nici în condițiile astea nu aude lumea de tine. Dar n-am o frustrare legată de acest lucru, sunt conștient că așa e normal. La fotbal se uită toți, că e ușor, și după câteva meciuri poți să fii expert, să-ți dai cu părerea, iar la șah e mai complicat. Trebuie să ai răbdare, să aloci ceva timp înțelegerii acestui joc.
„Sunt foarte mulți copii dezorientați cu bani de la părinți!”
Ai și un alt job în afară de șah? Nu, asta e singura mea ocupație. Am terminat liceul și acum, de curând, am început un curs postliceal de administrator de rețea. Eu m-am dedicat exclusiv șahului… Restul au fost auxiliare.
Nu te-a interesat măcar să termini o facultate? Niciodată! Mi-am dat seama destul de repede că nu voi face altceva în afară de șah. La 14 ani eram hotărât să fac o carieră din acest sport. E logic… Asta fac cel mai bine. Dacă aș fi făcut o facultate, probabil aș fi fost mediocru în domeniul respectiv. Așa am ales să fiu doar foarte bun la șah!
Nu sunt foarte mulți oameni care să fie atât de siguri în privința viitorului lor de la o vârstă atât de fragedă. Sunt foarte mulți copii dezorientați acum, mulți nu își plănuiesc în avans. Fac liceul, mai iau niște bani de la părinți, apoi se înscriu la o facultate, se mai distrează. O termină și își iau un job obișnuit, asta e viața lor. Eu n-aș putea să fiu așa!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER